marți, 28 septembrie 2021

Hrean cu miere

 Pentru preparare, aveți nevoie de 10 linguri de hrean dat prin răzătoarea mică și amestecat bine cu 30 de linguri de miere de albine bio sau organică. După ce amestecul a fost bine omogenizat, se lasă la macerat timp de 3-4 zile, într-un borcan de sticlă închis ermetic. Odată ce procesul de macerare s-a încheiat, produsul poate fi administrat astfel: se iau 1-2 lingurițe de 4 ori pe zi. O cură durează 30 de zile și se poate relua după o pauză de două luni. Pentru rezultate optime, este recomandată repetarea curei de 5-6 ori.

Cura este recomandată în special bolnavilor care suferă de dureri pericardice.

Mai multe informații despre beneficiile hreanului pentru organism, aici.

Înainte de a începe această cură, bolnavii trebuie să consulte medicul specialist și să efectueze analize de glicemie și suc gastric.

Pe parcursul curei, bolnavii trebuie să evite fumatul și băuturile alcoolice, să nu facă efort fizic și cerebral prea intens, să nu alerge, să nu stea în frig, ploaie, căldură excesivă.

Consumul de hrean și produse derivate ale acestuia sunt contraindicate persoanelor care suferă de gastrită, hemoptizie, enterită acută, care au avut un infarct, hipersorticism, unele boli cardiace, dereglări de ritm cardiac, stări congestive, ale aparatului digestiv, hemoragii interne, hemoroizi, sindroame hemoragipare, la pletorici, tulburări renale, ulcer gastro-duodenal, hipertensiune arterială, hipertiroidie, hiperaciditate gastrică, femeillor aflate la menstruație, celor însărcinate sau care alăptează, copiilor cu vârsta sub 7 ani.

Supradozajul poate cauza iritații renale, diaree, hemoragii digestive, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, transpirație în exces, vărsături, arsuri stomacale, turlburări nervoase.

***


Originar din S-E Europei și din vestul Asiei, hreanul, numit de daci usturonilă, mai este cunoscut și sub denumirele populare drept "plosca ciobanului" sau "pătrunjel de câmp".

Se consumă atât frunzele, dar mai ales rădăcina, care este partea cea mai bogată a plantei în vitamine, fitoncide (substanțe care au acțiune antibacteriană) sau uleiuri eterice (cu efect calmant).

Între substanțele active importante ale hreanului se numără și: vitamina C, complexul de vitamine B, săruri minerale, peroxidaza, uleiurile volatile, calciu, potasiu, fier, magneziu, zinc, compuși sulfurați, enzime, fitohormoni, glucozinolați (substanță cu acțiune antibiotică), acizi, minerale, având totodată un proprietăți citostatice foarte puternice (datorate glucozinolaților și peroxidazei), diuretice, antiinflamatoare, antioxidante și expectorante.

Hreanul este de preferat a fi consumat odată cu citricele și legumele proaspete, pentru asigurarea necesarului de minerale și vitamine, evitându-se, în timpul tratamentului naturist, expunerea la mediile iritante.

Între indicațiile terapeutice ale hreanului, amintim:
răceala și gripa
scade febra
tonifierea organismului
întărirea sistemului imunitar
tratarea afecțiunilor respiratorii, precum astmul, bronșita, sinuzita, guturaiul, nasul înfundat, rinita, răgușeala
adjuvant în tratarea afecțiunilor pulmonare, precum tuberculoza
grăbește vindercarea și cicatrizarea
calmeză durerea
ameliorează degerăturile
ameliorează reumatismul, guta, artrita
elimină tusea
tratează litiaza urinară, leucoreea
previne cancerul, în special cel de piele, plămâni, colon și stomac
adjuvant în tratarea cancerelor
menține buna funcționare a tractului gastro-intestinal
elimină balonarea
tratează infecțiile renale
elimină pietrele la rinichi
adjuvant în tratarea tulburărilor vezicii biliare
tratează infecțiile tractului urinar, precum polipii uretrali, cistita
elimină viermii intestinali și paraziții
adjuvant în tratarea sciaticii
adjuvant în tratarea parezei faciale
de ajutor în tratarea afecțiunilor oculare, în special a conjunctivitei
ameliorarea și tratarea unor afecțiuni cardiovasculare, precum circulația periferică deficitară, hipotensiunea arterială, angina pectorală, pericardita
îmbunătățește memoria
stimulează libidoul și potența
crește pofta de mâncare
tonifică vasele de sânge
remediază indigestiile
de ajutor în ameliorarea digestiei lente și gastritei hipoacide
tratează anemia la adulți și la copii
tratează paradontoza și stomatita
redă vitalitate și sănătate tenului palid și descuamat, elimină petele
elimină apa în exces din organism
echilibrează hormonii
stimulează creșterea părului
alungă oboseala
elimină durerile de cap

Abuzul de hrean în alimentaţie nu este recomandat, acesta ducând la deranjamente digestive (vărsături, arsuri stomacale), transpirație excesivă şi tulburări nervoase.

Hreanul este contraindicat femeilor însărcinate și celor care alăptează, copiilor până la 7 ani, persoanelor care suferă de tulburări renale, ulcer gastro-duodenal, hipertensiune arterială, hipertiroidie, hiperaciditate gastrică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Protocolul lui Virgiliu Gheorghe

Antivirale Tratamentele antivirale trebuie inițiate de la primele simptome de răceală sau gripă ( vezi îndrumarul pagina 37-38 ), chiar dac...