Virgiliu Gheorghe: COVID-19 ÎN VARIANTA DELTA ȘI OPȚIUNILE EI TERAPEUTICE (II)

De vorbă cu Dr. Bioetician Virgiliu Gheorghe

Există o mulţime de probleme obiective sau subiective care cresc numărul victimelor de COVID în România. Am încercat împreună cu biofizicianul Virgiliu Gheorghe să abordăm câteva dintre ele, cu gândul că, prin cunoaşterea lor, vom fi în măsură să facem tot ce depinde de noi pentru se salva cât mai multe vieţi. (M.C.)

‒ Domnule Virgiliu Gheorghe, ce ar trebui să ştim pentru a preveni o formă gravă a bolii, internarea sau chiar moartea?

‒ Cel mai important lucru este să fim informați. Asta nu înseamnă că avem nevoie să ne uităm mai mult la televizor sau să ascultăm știrile despre COVID. Dimpotrivă, trebuie să ne înarmăm cu o anumită înţelegere a fenomenului, care ne va ajuta în momentul contaminării.

În primul rând, este vital să constatăm cât mai repede că ne-am contaminat şi să începem tratamentul antiviral. Mulți se amăgesc că nu au COVID tocmai pentru că nu pot accepta ideea. Foarte adesea aud: „Nu am COVID, doar că mă dor mai tare sinusurile, care oricum m-au mai durut şi altă dată” sau: „Mă doare tare spatele, dar eu am de mult probleme cu spatele. Deci nu poate fi COVID” sau „Am o stare de greaţă, dar nu e prima dată în viaţă” sau „M-a lovit o durere de cap mai tare ca de obicei, dar eu am astfel de dureri destul de des”. Ei bine, această boală are nişte simptome specifice, dar şi unele nespecifice, asociate problemelor de sănătate pe care le are fiecare. Foarte frecvent, simptomele debutului bolii sunt confundate cu o patologie mai veche, fără ca omul să realizeze că, de fapt, COVID-ul însuşi are această capacitate de a reactiva şi amplifica dureri sau suferinţe pe care le avea deja.

‒ Care ar fi simptomele specifice?

‒ Aş spune că o anumită stare de oboseală excesivă, o epuizare tipică, de-ţi vine să te întinzi pe jos. La alţii, o neclaritate mentală, o indispoziţie mai puternică decât de obicei, dublată de-o durere intensă de cap sau de-o stare de vomă, de-o diaree sau de-o jenă în gât, de-o accentuare bruscă a unor dureri mai vechi. Nu e nevoie să fie toate simptomele, ci numai câteva dintre ele.

‒ Testul rapid antigen ne ajută în constatarea contaminării?

‒ Eu cred că acest test se face vinovat de moartea multor oameni. Asta pentru că, în cele mai multe cazuri, dă rezultat fals negativ în primele 4-5 zile de la debutul bolii. Astfel că oamenii care, după anumite simptome, suspectează că s-au îmbolnăvit, văzând că testul le iese negativ ‒ ceea ce îşi şi doresc, de altfel ‒, renunţă să mai ia vreo măsură de prevedere. După câteva zile, când boala se agravează şi fac un alt test, forţaţi de simptome sau de o scădere a saturaţiei, constată că le iese pozitiv. Pentru cei cu factori de risc crescut poate fi prea târziu, mai ales dacă nici din acel moment nu abordează cum trebuie boala.

„Este vital să ne ferim de frig”

‒ Atunci cum trebuie procedat?

‒ Esențială este mentalitatea cu care intrăm în această boală. Trebuie să conștientizăm că trecem printr-un adevărat război ‒ deocamdată biologic şi informațional. Că virusul Sars-CoV-2 este o armă biologică se ştie de ceva vreme1. Pe site-ul Universităţii John Hopkins, acum doi ani, chiar aşa era menţionat. Deci dacă este război, trebuie să avem mentalitatea şi comportamentul specifice războiului. Suntem mult mai atenţi la viaţa noastră, ne pregătim să facem faţă unei ofensive şi, mai ales, dacă suntem pe câmpul de luptă, ne ferim să nu ne lovească vreun glonț. Alte probleme trebuie să treacă pe plan secundar, mai ales când se iveşte pericolul.

‒ Ce-ar trebui să facem când avem suspiciunea că ne-am contaminat?

‒ Eu aş începe imediat tratamentul cu unul din antiviralele prezentate anterior ‒ ceea ce am făcut eu însumi, nu o dată, în urma contaminărilor repetate cu acest virus. Ivermectina sau Arbidolul, dublate sau nu de Plaquenil, pot reduce mult probabilitatea unei forme severe, mai ales dacă sunt asociate şi cu doze mari de vitamine, în special Vitamina D3.

De asemenea, este vital să ne ferim de frig, de aerul rece, de curent şi de oboseala excesivă. Eu mi-am pierdut cel puţin doi prieteni care nu au ţinut cont de aceste lucruri şi s-au expus aerului rece. Chiar şi o ieşire pentru o jumătate de oră afară, în frig, te poate da înapoi cu o săptămână în boală. Am cunoscut pe cineva care, după câteva zile de tratament adecvat al inflamației, a urcat de la 82% saturaţie la 91%, pentru ca, numai după acea jumătate de oră de plimbare, să-i coboare din nou saturația sub 85%, fiind apoi nevoie de o săptămână întreagă să se refacă. Trebuie stat la o temperatură cât mai ridicată, peste 21°C, poate până la 25°C, în funcţie de sensibilitatea omului şi de afectare. Nici după vindecare nu trebuie ieşit imediat la aer rece, ci se recomandă să se mai stea în casă pentru refacere cel puţin încă o săptămână. Acest lucru este valabil în primul rând pentru cei care au cunoscut o formă mai severă. Am întâlnit oameni care au ieşit din casă imediat după negativarea testului şi au suferit o agravare bruscă, au fost internaţi în spital şi abia au scăpat cu viaţă.

‒ De ce spuneaţi că nu este bine să ne uităm la televizor sau să urmărim ştirile?

‒ În primul rând, pentru că la știri nu găsim nici o informaţie utilă. La televizor vom auzi doar despre cazuri noi, morţi, mască şi vaccin. Pentru media mainstream nu există și prevenţie, terapie acasă sau orice altceva. Mama unui prieten, la recomandarea acestuia să nu mai iasă afară în frig, i-a replicat că nu a auzit aşa ceva la televizor – asta, după ce ieșise afară și boala i se agravase. Sau i se recomandă să ia Vitamina D3 în doze mari, dar i se răspunde că nicăieri în mass-media nu a auzit aşa ceva.

Ce te învaţă mass-media referitor la această boală? Să-ţi fie frică ‒ iar frica te conduce la vaccin. Din păcate, pentru cei mai mulţi oameni, lumea media este singura realitate care are relevanţă, chiar înaintea credinţei în Dumnezeu sau a ştiinţei medicale adevărate. Mass-media ‒ acest „dumnezeu” al societății moderne ‒ ne configurează opinia publică, după cum spunea Walter Lipmman.

„Ne confruntăm cu o boală sistemică”

‒ Care sunt categoriile care riscă cel mai mult o formă severă a bolii şi chiar moartea?

‒ Bărbaţii mai mult decât femeile. Oamenii obezi, supraponderali, mai mult decât cei slabi. Diabeticii şi cei cu hipertenisiune şi complicaţii cardiovasculare, cei supuși mai mult stresului, cei cu vârsta peste 50 ani, dar și cei cu o viaţă dezechilibrată, sedentari şi cu o alimentaţie proastă.

‒ De ce mor atâţia oameni în spitale?

‒ Există mai multe cauze. Boala aceasta ne-a găsit nepregătiţi din toate punctele de vedere. Spitalele erau insuficiente şi înainte de pandemie, căci în România, după 1990, s-au închis sute de spitale de stat şi s-au construit doar câteva private. Medicii sunt mult mai puţini decât ar trebui pentru tratarea bolnavilor, iar asistentele şi infirmierele, mult sub necesar. Au crescut salariile în spitale, dar aceasta în baza faptului că personalul a scăzut.

Pe urmă, boala aceasta este una sistemică. Şi nu atacă doar un sistem, ci cel puţin cinci. E vorba de sistemul respirator, sistemul circulator şi cardiovascular, sistemul digestiv şi sistemul nervos. Astfel că boala ar trebui tratată de medici din toate aceste specializări sau care au o viziune medicală complexă asupra omului şi nu se rezumă doar specializarea sa. De pildă, cardiologii sunt familiarizaţi cu anticoagulantele şi prevenirea unui infarct, reumatologii şi neurologii, care se ocupă de scleroză multiplă, sunt familiarizați cu administrarea cortizonului, şi mai ales a pulsterapiei cu Solumedrol, diabetologii, cu controlul hiperglicemiei cu ajutorul insulinei, pneumologii cu complicaţiile pulmonare şi, în fine, infecţioniştii, cu antiviralele şi antibioticele. Abordarea trebuie să fie interdisciplinară. Desigur, un medic foarte bun se descurcă în toate aceste abordări, dar aceştia, probabil, nu sunt chiar atât de mulţi. Din punctul meu de vedere, orice medic cu un training specific pe această boală ar trebui să fie capabil să o gestioneze corect. Din păcate, în aproape doi ani de la debutul pandemiei, nu ştiu ca Ministerul Sănătăţii să fi organizat astfel de formări pe terapia COVID-19.

Am o prietenă al cărei frate, vaccinat şi cu un început de diabet, a fost internat cu COVID-19 într-un spital mare din Bucureşti. La internare avea glicemia peste 300; a ajuns la 500 şi nu i s-a administrat tratament insulinic, căci spitalul nu avea diabetolog pe secţie, ci doar la Terapie Intensivă. Ajuns în Terapie Intensivă, i s-a administrat insulină, dar deja făcuse o complicaţie gravă, care l-a omorât. Constrânşi de rude, medicii şi-au recunoscut greşeala, dar a fost prea târziu.

‒ Aceşti medici nu pot fi socotiţi criminali?

‒ Nu aş face o astfel de judecată. Cred că mai vinovaţi sunt politicienii sau cei din sistem care s-au îmbogăţit din comisioane, dar nu au investit suficient în Sănătate, ca să avem mai multe spitale, mai mulţi doctori şi o mai bună dotare. V-am spus, există o cauză obiectivă, şi anume lipsa personalului medical necesar pentru tratarea unei boli atât de complexe.

O altă problemă este aceea că, prin deplasarea bolnavului de acasă la spital şi apoi în procedura de internare, este expus la frig ‒ uneori se aşteaptă ceasuri întregi sau chiar o zi în camera de gardă, unde condiţiile sunt total neprielnice, ceea ce conduce la o agravare majoră a bolii. Azi chiar îmi povestea un prieten despre cumnata lui care a suferit de frig cinci zile în spital, înainte să i se agraveze boala. V-am spus că frigul este cel mai mare duşman. De asemenea, atmosfera din cele mai multe spitale este extrem de deprimantă. Un bun prieten care a fost internat şi intubat într-un mare spital din Bucureşti îmi spunea că acolo nu e ca în iad, ci e chiar iadul. Erau mai mulţi bolnavi în aceeaşi încăpere, unii gemeau, alţii strigau după asistente, iar alţii urlau de durere. O asemenea suferinţă şi un astfel de mediu, încât în cinci zile nu a reuşit să doarmă mai mult de câteva ore, ceea ce i-a agravat starea şi l-a condus la intubare. Îmi spunea că nu-şi dorea altceva decât să bea un pahar cu apă, pe care însă nu i-l dădea nimeni. S-a salvat fiind transportat într-un spital din Elveţia, unde au constatat că era contaminat cu un nosocomial despre care nu citiseră decât în cărţi. Abia a scăpat de la moarte printr-un tratament foarte bine administrat. Dar acolo aveau un medic şi trei asistente la cinci bolnavi ‒ vorbim despre persoanele intubate.

„Să facem ceea ce depinde de noi”

‒ Ce credeţi că ar trebui făcut pentru a creşte rata de supravieţuire în spitalele româneşti?

‒ O îngrijire mai bună a pacientului din punct de vedere uman. Cât privește condiţiile, cred că trebuie rezolvată o problemă despre care nu se prea vorbeşte. Gândiţi-vă că un bolnav intră în spital cu un titru viral destul de ridicat, iar acolo este pus într-o cameră cu alţi bolnavi ca el. Ei bine, prin aerosolii eliberaţi de fiecare bolnav se ajunge ca în aerul din acea cameră să existe o mulţime de viruşi Sars-Cov-2. Astfel, omul va fi obligat să se lupte cu o sursă permanentă de infectare.

Să luăm în calcul faptul că acum nici tulpinile nu mai sunt la fel. Unele sunt extrem de agresive. Tulpina Delta a făcut ravagii la noi în ţară în ultimele două luni. Ei bine, chiar dacă tu ai o tulpină mai puţin agresivă, acolo vei avea ocazia să contractezi una mult mai agresivă. Pe de altă parte, este extrem de greu să elimini virusul atât timp cât vei rămâne continuu în contact cu un titru viral ridicat – cel din atmosfera salonului respectiv. Probabil că aşa se explică degradarea rapidă a unor bolnavi sau prelungirea la nesfârşit a infectării. Ştiu, de pildă, un caz în care un test PCR ieşea negativ, iar următorul, după câteva zile, îi ieşea pozitiv. A stat în spital peste o lună după prima negativare a testului tocmai pentru că se reinfecta. A avut însă un sistem imunitar bun, care a biruit până la urmă virusul. Dar câţi au şansa asta?

‒ Cum s-ar putea elimina acest viciu?

‒ Există echipamente omologate pentru filtrarea COVID-ului din aer. Sunt dispozitive care ar trebui să existe în fiecare cameră de spital. Astfel şi personalul medical ar fi mai protejat şi s-ar putea implica mai uşor în terapii. În felul acesta, pot fi salvate o mulţime de vieţi.

‒ Dar despre infecţiile nosocomiale ce ne puteţi spune?

‒ În mod cert, şi aceasta este una dintre cauzele majore ale mortalităţii ridicate de COVID-19 în ţara noastră. Boala oricum reduce răspunsul imun, ca și tratamentele antiinflamatorii. Dacă în mediul spitalicesc se mai întâlnesc și agenţi patogeni, aceştia pot fi contractaţi foarte uşor şi pot omorî pacientul, în condiţiile în care sistemul lui imun este supresat. Acesta este, probabil, motivul pentru care în spitalele româneşti nu se administrează pulsterapia cu Solumedrol, care este atât de eficientă, ieftină, în raport cu anticorpii monoclonali, şi foarte la îndemână. O doctoriţă mi-a spus că la spitalul ei nu folosesc pulsterapia cu Solumedrol în tratarea COVID-ului tocmai pentru că le este frică să nu facă a doua zi febră de 40°C, adică să se contamineze cu un nosocomial. Pulsterapia în sine nu produce febră, dar reduce răspunsul imun şi astfel favorirează infecţia.

‒ Cum s-ar putea rezolva această problemă?

‒ Numai prin nebulizările cu substanţe antiseptice şi lampa cu ultraviolete. Dar această dezinfecţie ar trebui făcută măcar săptămânal. Problema rămâne însă aceeaşi, a supraglomerării spitalelor. Ar fi mai bine să fie internați mai puţini pacienţi și să existe o rată mai mare de supravieţuire.

‒ În acest context, aţi recomanda internarea în spital pentru tratarea acestei boli?

‒ Mie mi-au murit patru prieteni în ultima lună, internaţi în spital, dintre care doi internaţi cu o saturaţie foarte bună, unul dintre ei venind pe picioare la spital. Este extrem de descurajant. Dar sunt stadii ale bolii, mai ales ale cazurilor foarte severe, în care omul nu mai poate fi tratat acasă. În acest caz, la spital mai există o şansă, chiar dacă destul de mică. Dar, încă o dată, dacă se ajunge la nevoia de internare, în majoritatea cazurilor aceasta apare tocmai pentru că în prima săptămână de la debutul bolii nu se administrează tratamentul antiviral potrivit. De cele mai multe ori, deznodământul acestei boli depinde de informarea noastră, de atenţia acordată acestei afecţiuni, de alegerea schemei terapeutice. Măcar atât să facem: ceea ce depinde de noi.

(va urma)

Interviu realizat de Mihai Cristea

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa/Decembrie 2021

1 http://periodica.fzf.ukim.edu.mk/sd/SD%2011.2%20(2020)/SD%2011.2.04%20Boyle,%20F.%20A%20-%20SARS-cov-2%20is%20a%20biological%20warfare%20weapon.pdf

Sursa: https://www.familiaortodoxa.ro/2021/11/27/covid-19-in-varianta-delta-si-optiunile-ei-terapeutice-ii/